joi, 1 martie 2012

Lipanii, dragii de ei

  Inchei cu un nod ultima musca pe care am facut-o in seara asta. Ma uit la toate, majoritatea uscate, Klinkhamere si Ffly-uri…arata destul de bine. Sa vedem ce parere au lipanii. Este mijlocul lui august, inceput de seceta, apa destul de scazuta si lipsita de oxigen.Asta inseamna ca pestii vor fi foarte mofturosi si putine vor fi momentele din zi in care se vor arunca dupa musculite.Le asez in cutie langa celelalte zeci… nimfe, ude, uscate, streamere…oare am nevoie de atatea…? Fac de cu seara instalatia, pentru ca momentul in care ajungi pe apa, e prea pretios pentru a mai sta cateva minute bune pentru a face linia..si asa, doar legarea mustelor pare o eternitate uneori.
  Dimineata, suna ceasul pe la 06:30, fac toate cele, si astept telefonul lui Fritz. Ma suna cu putina intarziere si duc bagaju jos. Drumul clasic la benzinarie pt gaz si cafea si plecam. O ora avem timp sa discutam  tactica, unde pescuim, cum, la ce…

  Ajungem pe apa, scazuta, cristal. Arata foarte bine, ca apele din Slovenia, dar pestii nu se compara. Ne echipam… wadersii, vestele, mancarea si sticla cu apa. Este devreme, inca roua nu s-a dus, si ne gandim:nimfe sau uscate. Pe apa nu se vede nimic, deci nimfe!!  Pun una cu corp din fazan si hotspot roz jos si pe saltatoare una de culoare verde, buna pe o gramada de ape din tara. Ma apropii de apa si privesc in susul ei. Repezisurile pe care le stiam de la inceputul verii s-au injumatatit, albia s-a micsorat si pietrele s-au inmultit. Pestii sigur sunt trasi toti in curent si mananca doar dimineata devreme si seara. Lansez langa o piatra si pac, primul lanseu, primul lipan. E frumusel, de masura, undeva la 25-26 de cm. Se pune in curent si isi infoaie “steagul” de pe spate, dar poposeste repede in minciog. Il elberez dupa ce ii fac o poza in care pare ca zambeste. Poate ma cunoaste de alta data. Asta e filozofia mea, prinde si elibereaza, un cuvant de neinteles pentru unii. Cum adica sa merg cativa kilometrii pe malul raului, sa dau bani pentru benzina si sa nu duc acasa nimic…? DA!! Pentru ca asta e singura solutie in momentul de fata daca vrem sa mai avem pesti in apele noastre.

  Pescuim, mai departe, gandindu-ne ca dupa ce am prins din prima aruncare e clar ca ii rupem. Totusi realitatea avea sa fie alta. Repezisuri faine, schimburi repetate de muste, metode diferite, cehesti, frantuzesti..nimic. Nici macar un atac nu am mai avut. Am ajuns la un pod, unde se forma un repezis lent, tocmai cum le plac lipanilor. Ne da buna ziua un nene de pe mal si ne zice ca a prins cel mai mare lipan din cati a prins el aici in zona, tocmai in acest loc. Mi se parea plauzibil, pentru ca locul putea sa tina exemplare frumoase. Aruncam in susul apei si pipaim tot repezisul…nimic!! Cu coada ochiului vad in momentul in care vreau sa scot nimfele cum se ridica un lipan frumos dupa ele. Hopa, sa evite oare nimfele pentru ca vor ceva ce vine de sus? Gata, schimb linia. O fac pentru uscata si aleg un klinkhamer, o musca oliv, foarte buna pentru pestii din specia asta. Lansez si exact in locul in care am zarit lipanul acela, se ridica..nu unul, nu doi, ci trei.Unul mai mare si mai frumos ca celalalt. La urmatorul lanseu, il prind tocmai pe cel mare. Bucata frumoasa si bataioasa, vinetie pe flancuri. O ia la vale, dar il controlez din lanseta. Chiar daca pare mai firav decat pastravul, mie mi se pare ca lipanul lupta mult mai tare. Un peste formidabil ce culege mustele cu o mare delicatete, dar odata intepat lupta frenetic , avand un atuu in fata pastravului, inotatoarea dorsala, frumos pigmentata cu irizatii rosii. Reusesc sa il aduc langa mal, mai incearca o evadare , dar se propteste cu aripioarele in pietris, nu mai are energie.Il strig pe Fritz sa vina sa imi faca o poza,  si ma grabesc sa il eliberez. Il tin putin in curent sa ii intre apa intre branhii si ii dau drumu cand incepe sa dea din coada. Mai sta putin in apa mica si se intoarce intre semenii sai.

  Deja soarele e sus bine pe cer, si incepe sa fie cald cu adevarat. Lipanii devin incredibil de greu de pacalit. Se ridica de cateva ori dupa musca si cand sa deschida gura sa o i-a, se intoarce si lasa pescarul innebunit. Vorbesc cu Fritz, ca daca tot vine ora pranzului sa ne oprim si noi undeva la umbra si sa mancam ceva. Gasim in apropiere un brad inalt, cum doar prin partile astea am vazut si il numim tabara. Nu e nimic mai placut decat sa iti scoti picioarele obosite din wadersi si sa le dai aer proaspat. Ne-am lungit vre-un ceas bun sub brad, am mancat si am baut apa, cat sa ne ajunga pana seara. Am cautat in zona niste zmeura care cu toata ca era cam zbarcita, era extrem de delicioasa.

 Am pornit din nou pe apa, mai increzatori si mai energici. Am ajuns in partea mai superioara, care era mai umbrita. Deja incepea sa fie patria pastravilor, dar lipanii urca linistiti pana aici, neavand nici un obstacol major. A scos si Fritz unul frumusel dintr-un capat de suvoi, tot la Klinkhamer si mergeam mai increzatori la deal. Totusi, parca a fost ca dimineata, a venit primul si dupa aceea cam pauza.  Dar nu conta, eram acolo, eram impreuna si mai si prindeam cate un peste. Sincer nu ma asteptam sa fie asa de apatici, dar trebuia sa facem ceva. Am deschis cutia si am cautat cea mai mica musca pe care o aveam. O furnicuta firava, subtirica, perfecta pentru lipani. II zic lu Fritz sa incercam la furnici si pune si el una. Eiii!! parca  s-a schimbat ceva si nu trece mult timp si Fritz scoate unul frumos tare. Se parea ca am gasit musca potrivita. Mai agat si eu unu micut, dar face un salt si scapa…asta e, carligele barbless mai fac figuri din acestea, dar nu-i bai!


 
  Ajungem intr-un tarziu in locul in care lipanii nu mai urca. Este punctul in care dau mana cu pastravii si se opresc, doar pistruiatii putand urca peste aceste cascade frumoase. SI asa locul nu este tocmai clasic de lipan, fiind curent destul de violent ce joaca intre bolovani mari. Dar in capatul curentului , sta el, si se ridica , doar cand are chef bineinteles. La un moment dat ma striga Fitz, l-am luat. E marisor si in curent se simte si mai mare. Fritz il asteapta, nu avea motiv sa se grabeasca, si in final in aduce sus. Nu e chiar asa mare, dar e frumos. Poza si eliberare, clasic si necesar!!
   Mai insistam in zona aia, dar nu se mai arata nimic. Ne oprim din pescuit sa stam la o vorba. Gata, ajunge pentru azi, exclamam amandoi. Pornim la vale prin apa pana gasim un loc sa urcam sus la drum. Ajunsi sus, facem un fel de analiza. Ce a mers, ce nu a mers, daca era Mihnea cu noi isi nota in carnetelul sau , data partidei si mustele prinzatoare. Lucru la care si eu m-am gandit de multe ori, dar niciodata nu am avut chef sa il fac. Am o memorie vizuala buna si ma descurc cu asta.
  Ajunsi la masina, ne dezechipam si plecam de pe vale. Intotdeauna am o parere de rau cand plec de pe apa, dar asta e! Sper doar ca in zilele cand voi fi un batranel, dupa ce imi voi fi trait viata stresanta  in oras, sa ma retrag undeva, pe o vale, sa adorm cu sunetul apei in gand si tot el sa ma trezeasca! De nepretuit!!

7 comentarii:

  1. foarte placut sa retraiesti astfel de amintiri, chiar daca sunt ale altcuiva! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. si vad k ai terminat marea creatie..knd scri si de knd am fost eu ?:P...sau ti rusine sa zici k am prins mai mult:))..kiddin :P

    RăspundețiȘtergere
  3. superba aceasta " analiza " a unei frumoase zi de pescuit, mi-a facut o adevarata placere sa citesc aceste randuri inchipuindu-mi cum a fost, visand acele clipe alaturi de voi la minunata placere de a pescui si a elibera pesti.

    Doru_Sibiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Doru, ma bucur ca ai citit cu placere!

      Ștergere